RIP versiunea 2 este definit in RFC1723. Este un protocol “classless” de rutare. Desi RIPv2 este un protocol potrivit pentru unele retele, acesta pierde teren in fata altora care ofera mai multe facilitati si sunt mult mai scalabile. Dintre acestea enumeram EIGRP, OSPF si IS-IS. Cu toate acestea, ambele versiuni de RIP sunt inca folosite in multe situatii. Desi RIP nu prezinta capabilitatile multe din capabilitatile protocoalelor enumerate mai sus, simplitatea sa si folosirea raspandita in multe sisteme de operare il face un candidat ideal pentru relete mici si omogene unde suport multi-vendor este necesar.
RIPv2 se configureaza in mod similar cu predecesorul sau. De aceea, in acest articol voi insista pe diferenta dintre un protocol “classful”(RIPv1) si unul “classless”(RIPv2). Principala limitare a RIPv1 este ca in mesajele de update acesta nu include si masca de retea. Din acest motiv pot aparea probleme cu retelele ce folosesc Variable-Length Subnet Mask(VLSM). Spre deosebire de versiunea 1, versiunea 2 include si aceste masti de retea ceea ce face ca RIPv2 sa fie compatibil cu retelele mai moderne.
RIPv2 nu reprezinta un protocol de rutare complet nou. Este mai degraba o imbunatatire a predecesorului sau. Astfel enumeram urmatoarele:
- adresa urmatorului hop este inclusa in update-urile de rutare
- foloseste adrese de multicast la trimiterea update-urile
- posibilitatea de autentificare
Dupa cum am specificat in articolul despre RIPv1, la activarea protocolului RIP acesta este “by default” versiunea 1. Pentru a folosi versiunea 2 se introcude comanda “version 2″ in modul de configurare al protocolului.
